Achiziții, Finanțe și Contracte publice

Echipa de avocați a Rațiu & Partners deține o vastă experiență în domeniul generic al contractelor publice (achiziții, concesiuni, PPP), fie că vorbim de finanțele publice implicate, procedura de atribuire, derularea și/sau modificarea acestor contracte.

Expertiza avocatilor nostri acopera atat interpretarea prevederilor legislatiei romane, cat si a directivelor europene in materia achizitiilor publice si are la baza intelegerea aprofundata a regulilor si principiilor acestui domeniu, dublata de cunoasterea la zi a practicii decizionale a instantelor nationale si europene si a jurisdictiei administrative competente din Romania – Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC).

Serviciile juridice oferite includ:

Sub atenta coordonare a Conf. Univ. Dr. Monica-Amalia RAȚIU, avocații Rațiu & Partners oferă servicii juridice de înalt profesionalism, întemeiate pe o corectă interpretare a legislației incidente și ancorate în doctrina și jurisprudența în materie a forurilor jurisdicționale naționale sau ale Uniunii Europene. Serviciile juridice oferite de avocații Rațiu & Partners sunt benefice deopotrivă autorităților contractante (instituții și entități publice), cât și privaților participanți în proceduri de atribuire în calitate de ofertanți și acoperă toate etapele relevante, de la planificarea finanțării și încheierea contractului public, la parcurgerea procedurii de atribuire, la semnarea contractului, derularea, modificarea și încetarea contractului.

Dacă potențialul client este o autoritate contractantă, acesta ar putea fi interesat, spre exemplu, să contracteze de la Rațiu & Partners servicii juridice constând în pregătirea și derularea procedurilor de atribuire, asistarea comisiilor de evaluare în luarea deciziilor relevante pe parcursul procedurii de atribuire, în redactarea răspunsurilor la solicitările de clarificări etc. Dacă potențialul client este un ofertant în cadrul unei proceduri de atribuire, acesta ar putea fi interesat, spre exemplu, să contracteze de la Rațiu & Partners, servicii de elaborare a ofertelor în vederea participării la procedurile de atribuire, precum și în orice etapă a procedurii, inclusiv in cadrul ședințelor de deschidere a ofertelor și în pregătirea răspunsurilor la solicitările de informații primite din partea autorității contractante.

Indiferent de calitatea potențialului client, avocații Rațiu & Partners oferă servicii asistență și reprezentare juridică în redactarea, negocierea, derularea modificarea și încetarea contractelor publice, precum și în soluționarea oricăror litigii (CNSC, instanțe de judecată sau arbitraj) legate de procedurile de atribuire sau derularea contractelor publice.

Avocați specializați

Coordinator of the Procurement, Finance and Public Contracts Department